SCURT ISTORIC AL ȘCOLII
Începuturile învăţământul românesc din Transilvania s-a aflat sub influenţa şi oblăduirea religiei ortodoxe, practicându-se pe lângă mănăstiri şi biserici. La început mai timid, apoi din ce în ce mai pregnant, ştiinţa de carte se răspândeşte şi în rândul sădenilor. O ştire menţionată de marele istoric Nicolae Iorga, atestă, la 1696, un cunoscător al slovelor: pe o Evanghelie din acest an se află următorul text manuscris: „Să se ştie că am scris eu, Ion copilul ot Sad”
La un sfert de veac distanţă, o nouă ştire îmbucurătoare, menţionează ( pentru anul 1724) faptul că localitatea folosea doi dieci de scrisoare şi dascăli de învăţătură.
La scurt timp, după jumătatea secolului al XVIII-lea, o altă ştire, provine de la un fiu al comunei, Samuil Micu care ne informează asupra faptului că el „ a învăţat carte la Şcoala din sat lângă biserica din piatră pe care a refăcut-o unchiul meu”( este vorba de Inochentie Micu-Klein).
O ştire directă despre existenţa unei şcoli la Sadu, datează din anul 1765 fiindu-ne cunoscut totodată şi numele învăţătorului de atunci în persoana lui Popa Senior Ion de la Pod.
Anul naşterii Şcolii de stat din Sadu este 1784, iar începând cu anul 1786 învăţătorii ortodocşi vor fi pregătiţi la Şcoala Normală română din Sibiu. Iniţial, la şcoala din Sadu activa un singur învăţător, apoi cu timpul, în secolul al XIX-lea numărul lor ajunge la trei. În nobila misiune de-a lungul timpului s-au remarcat: Dimitrie Popovici, Dumitru Hăuş, Ioan Barb, Teodor Necşa, sora poetului O. Goga, apoi Ioan Popica , Dumitru Popoviciu şi Ştefan Drăghici. De-a lungul existenţei sale, şcoala din Sadu a fost slujită cu devotament de peste 200 de cadre didactice învăţători şi profesori.
Începând cu anul 1925, alături de învăţământul primar, la Sadu se va înfiinţa şi cel gimnazial
(clasele V-VII).Anul şcolar 1964-1065 consemnează şi în această localitate ca urmare a noii legi a învăţământului, prima promoţie de absolvenţi a opt clase.
Numărul elevilor care s-au format în acest lăcaş de învăţământ nu a fost întotdeauna constant. Astfel, de la 272 de elevi înscrişi pentru anul de învăţământ 1881-1882, s-a ajuns la cifra de 441 ( în 1933-1934), apoi la 297 (în 1958-1959) şi 426 ( în 1964-1965).
Clădirea actuală a şcolii, ridicată în imediata apropiere a bisericii în anul 1856 (dispunând de parter şi etaj) este supraînălţată în cursul anului 1935 cu încă un etaj, primind configuraţia actuală.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, primăria din Sadu a achiziţionat şi imobilul alăturat de localul şcolii dându-i destinaţia de grădiniţă de copii, instituţie care a funcţionat în acest sediu până în anul 1937. În acest an ea a fost mutată în casa donată de un fiu al comunei, Nicolae Dragomir, acesta plecând definitiv din localitate. Ţinând cont de necesităţile de spaţiu clădirea fostei grădiniţe a fost reatribuită şcolii generale din localitate.
